moartea lui casanova

 

casanova iese ca o furtună din palat şi trece prin grădina de trandafiri. parfumul florilor îl ameţeşte puţin. se opreşte o clipă şi se clatină pe picioare. apoi imaginea ţigăncii i se formează în creier şi i se proiectează pe retină. ţiganca nu miroase deloc a trandafiri. memoria lui scotoceşte fulgerător printre sute şi mii de sexuri feminine umede şi reuşeşte să identifice sexul ţigăncii şi să-i reconstituie aroma. ţiganca miroase a fructe tăvălite prin ţărână şi miere. casanova revine abrupt din reverie şi porneşte mai departe şi pe faţa lui se citeşte disperarea. trebuie. trebuie. trebuie s-o găsesc. trebuie. trebuie. casanova aleargă pe câmp şi ajunge la marginea pădurii. vede urmele focului pe care l-au făcut ţiganii în noaptea trecută. în rest linişte. nimeni. un ţăran trece temător pe lângă casanova. îl priveşte cu respect şi umilinţă şi-şi strânge coasa-n mâini. casanova nu-l vede. casanova e furibund. brusc sesizează prezenţa ţăranului şi face câţiva paşi până la el şi-l apucă de guler şi în secunda următoare îl îmbrăţişează de-a binelea pentru că se agaţă cu disperare de ţăran ca să nu cadă şi picioarele i s-au muiat de tot şi inima îi pulsează dureros valuri de sânge fierbinte şi de-abia poate să îngaime la urechea ţăranului. unde sunt ţiganii. unde-au plecat. ţăranul începe să tremure şi el şi lasă să-i cadă coasa din mână ca să nu-l rănească pe boier şi nu ştie ce să răspundă şi simte că viaţa lui e în mare pericol şi simte că viaţa lui atârnă de răspunsul care-i va ieşi pe gură şi ţăranul nu ştie să mintă pentru că n-a crescut la palat şi-atunci brusc începe să plângă şi cade-n genunchi în faţa lui casanova şi geme încet îndură-te de mine boierule nu mă omorî boierule am copii acasă boierule şi casanova îşi simte inima dureroasă şi tâmplele zvâcninde şi-şi bălăbăne mâinile în aer dar nu mai găseşte nici un punct de sprijin pentru că ţăranul a-ngenuncheat şi se agaţă cu disperare de cizmele lui şi-atunci casanova se prăbuşeşte fără vlagă şi-şi pierde cunoştinţa. ţăranul stă o clipă nedumerit şi apoi îşi face câteva cruci şi-l ridică-n braţe pe casanova. iar casanova atârnă greu pentru că e un bărbat în toată puterea cuvântului. un bărbat care atârnă în braţele ţăranului ca o păpuşă dezarticulată. ţăranul îşi cară povara până la palat şi acolo toate slugile îi ies în cale şi-l apucă pe casanova cel inconştient de braţe şi de picioare şi-l duc în palat. şi ţăranul e luat de valul de argaţi şi intră cu opincile lui murdare pe luciul marmurei din sălile palatului dar nimeni nu are timp să observe sacrilegiul şi blasfemia pentru că toată suflarea e speriată de starea lui casanova pe care l-au lungit deja pe un pat cu aşternuturi de mătase. şi ţăranul îşi frânge mâinile şi nu-şi poate lua ochii de la boier şi ţăranul îşi dă seama că boierul e grav bolnav şi-n clipa următoare casanova deschide puţin ochii şi-l zăreşte pe ţăran şi degetul lui arătător se ridică încet şi ţinteşte ca o acuză mută spre ţăran şi atunci toate privirile slugilor se întorc spre cel la care arată degetul şi ţăranul se uită cu groază la feţele încruntate care-l fixează şi din gură îi cad cuvintele nu eu. nu eu. eu nu i-am făcut nimic. şi acum iată că degetul se încovoaie şi-i face semn să se apropie. ţăranul şovăie şi apoi merge spre pat ca un miel la tăiere. s-a făcut linişte şi slugile se uită mirate la ţăranul care îngenunchează lângă patul boierului. casanova simte că moare şi ştie că moare şi ochii lui se umezesc brusc la gândul că va părăsi această lume fără să mai simtă aroma de fructe tăvălite prin ţărână şi miere. şi casanova îşi întoarce încet capul spre ţăran şi deschide gura şi rosteşte încet şi rar. găseşte-o. găseşte-o şi spune-i că n-am mai putut să respir fără să-i simt respiraţia. spune-i că am băut din izvorul dintre picioarele ei şi că acum apa nu-mi mai ajunge. spune-i că mâinile mele nu mai pot atinge nimic din ceea ce nu e ea. spune-i că limba mea s-a uscat în aşteptarea cărnii ei care n-a mai venit. spune-i că transpiraţia ei a curs în mine şi mi-a lăsat cicatrici în vene. spune-i. casanova întoarce capul spre slugile lui. daţi-i un cal. apoi închide ochii şi o lacrimă mare cât o boabă de strugure i se prelinge de la colţul ochiului până în ureche. ţăranul se uită la boier şi-şi frânge mâinile. nu ştie ce să facă. un servitor îi face semn să-l urmeze. ţăranul iese din camera în care casanova moare şi în dreptul uşii se mai întoarce o dată ca să-l privească pe omul bolnav de dragoste. brusc casanova inspiră adânc şi toate slugile rămân nemişcate şi-şi aţintesc ochii asupra lui şi toţi ştiu ce înseamnă asta şi mâinile lui casanova strâng aşternuturile de mătase albă şi sângele fuge din mâinile care strâng aşternuturile şi mâinile se fac albe ca aşternuturile şi apoi trupul lui casanova se linişteşte şi mâinile slăbesc strânsoarea şi spiritul lui casanova se ridică din trup şi-şi ia zborul afară din palat şi traversează ameţitor câmpii şi dealuri cu păduri şi planează razant deasupra căruţei cu coviltir şi se aşează indiferent lângă ţigancă. ţiganca simte vântul care s-a iscat de nicăieri şi care i-a răvăşit părul. stă pe vine la trei paşi de căruţă şi face pipi. casanova o priveşte cu un zâmbet înţelegător şi o lasă să termine ce a început. iar apoi se străduieşte să-i prindă privirea şi nu reuşeşte şi-şi dă seama că e-n van aşa că dă din umeri şi se gândeşte asta e. eu tot o să-i spun ce am de spus. şi casanova îşi drege vocea şi-i spune ţigăncii. vezi că o să te caute un mesager din partea mea. să nu crezi ce-o să-ţi spună. sunt doar cuvinte potrivite pe care le folosesc de obicei ca să sucesc capul femeilor slabe de înger.

 

(opere cumplite. volumul unu. Editura Humanitas. 2009.)

4 comentarii la “moartea lui casanova

  1. Loredana Loghin spune:

    …offf, fetele astea ce pot face cu mintile barbatilor…:))……sau invers……:))……

  2. roxana spune:

    casanova al meu 🙂

    de cate ori l am omorat, saracul… si cine stie de cate ori o sa l mai omor

    pan’ la urma el e nemuritor… pentru mine cel putin

  3. Rociu spune:

    Mi-a mirosit a fructe tăvălite prin țărână și miere. Frumos!

  4. VERBINESCU spune:

    „…spiritul lui casanova se ridică din trup şi-şi ia zborul afară din palat şi traversează ameţitor câmpii şi dealuri cu păduri şi planează razant deasupra căruţei cu coviltir(…)sunt doar cuvinte potrivite pe care le folosesc de obicei ca să sucesc capul femeilor slabe de înger.”
    Tiganca privi peste umar coviltirul carutei si ingana ca pentru sine:”iete, boierule, ca venisi…venisi dupa suflet…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s