Plasă.

 

 

Crima perfectă a devenit posibilă datorită invaziei țânțarilor.

Invazia era pe buzele tuturor. La televizor, la radio, peste tot. Psihoza atinsese apogeul. Toți oamenii stăteau în casă, cu geamurile închise.

Ai luat plasă? l-a întrebat ea. Încă nu, a zis el. Bine, o să mă ocup eu de asta, a zis ea.

Ea a plecat la atelierul de croitorie. Acolo a luat cele mai fine fire de mătase și a țesut plase pentru țânțari. A venit acasă și le-a montat pe geamuri. Apoi s-a uitat la el.

Acum suntem în siguranță, a spus el. Trebuie să plec, a spus ea. Ne vedem mai târziu, a spus el.

Soarele a apus, iar ea n-a mai apărut. Într-un târziu, el a adormit pe canapea, cu geamurile deschise. Țânțarul a văzut lumina veiozei. A zburat spre ea și s-a oprit în plasa cea fină. Și-a înfipt piciorușele în ea și a simțit cum plasa îi gâdilă extremitățile microscopice. Senzația era atât de plăcută, încât țânțarul s-a plimbat în sus și-n jos, pe toată mătasea care-i înfiora ființa. Râdea singur, ca un nebun. În scurt timp au apărut alți țânțari. După o oră, mii de țânțari se plimbau pe plasa cea fină și râdeau ca descreierații. După ce primul țânțar a descoperit gaura, toți ceilalți l-au urmat și au intrat în casă.

 

Omul dormea adânc. Visa că stă întins pe un pat, la o ședință de acupunctură.

 

 

 

 

 

11 comentarii la “Plasă.

  1. Elena spune:

    ahaahaa ce metafora buna

  2. loredanaP spune:

    Ce tantari sadici! :))

  3. Stefana spune:

    Eu n-am sa fiu niciodata sigura…poate era la acupuntura si-si scria in minte urmatoarea poveste

  4. Rosaline spune:

    hm, ce ma infioara randurile astea. ma sperie, dar totusi intr-un mod pozitiv.

  5. MIKA spune:

    Ma lipsesc de asemenea acupunctura, mai ales ca sunt alergica ,ma fac in trompa ca elefantul…..asta pe langa bazaitul lor extrem de enervant!

  6. Teo spune:

    Probabil ca senzorii fini de pe talpile infinitezimal microscopice ale tantarilor erau stimulati in cel mai crunt mod imaginabil de catre panza si mai fina din matase. Si vestea s-a dus, a zburat cu viteza gandului pe cai subliminale numai de tantari stiute, transmisa din ureche microscopica in ureche microscopica catre intreg poporul tantaresc. Valuri-valuri soseau tantarii, pluteau chemati de vibratiile neauzite si se strecurau in camera, pana cand peretii s-au facut negri, podeaua a devenit nisip viu, miscator, cu mii si milioane de aripiare stravezii frematand in lumina veiozei. Din ce in ce mai palida, din ce in ce mai palpaitoare, lumina fu inghitita in cele din urma de trupurile silfide, viermuitoare. Omul de pe pat zambea in intuneric, cu ochii inchisi, pumnii stransi, unghiile infipte in carne. O lacrima i se uscase in coltul pleoapei.

  7. qatalin spune:

    Sau asa:

  8. Traian spune:

    Buna povestioara. Dak o fortam iese d un film horor. :))

Lasă un răspuns către loredanaP Anulează răspunsul